Anunțul ferm al pompierilor pentru noaptea de Revelion: NU permiteți așa ceva!
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă transmite mai multe sfaturi privind folosirea artificiilor şi a petardelor în noaptea de Revelion, printre care şi să nu se permită copiilor jocul cu petarde şi artificii, pentru că ”toate aceste acţiuni se pot întoarce împotriva celor care le folosesc”. Răspunsul la urgenţele medicale este asigurat prin intermediul celor peste 620 de echipaje SMURD care încadrează autospeciale pentru transport victime multiple, ambulanţe de prim ajutor şi terapie intensivă mobilă, ambulanţe pentru transport neonatologic, precum şi autospeciale de descarcerare, mai precizează Inspectoratul.
”Mai este foarte puţin timp până la noaptea dintre ani, iar noi, pompierii, avem o recomandare pentru voi: Renunţaţi la utilizarea petardelor, artificiilor periculoase sau a altor mijloace pirotehnice! NU permiteţi copiilor jocul cu petarde şi artificii! Toate aceste acţiuni se pot întoarce împotriva celor care le folosesc! Nu deveniţi victime şi nu-i puneţi în pericol pe ceilalţi. În afara acestei măsuri pe care trebuie să o respectăm fiecare dintre noi, în perioada imediat următoare, aproape 5.000 de pompieri care încadrează peste 3.600 de mijloace tehnice vor asigura, zilnic, misiunile pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, stingerea incendiilor şi salvarea persoanelor din medii ostile vieţii”, spune IGSU într-un comunicat.
Răspunsul la urgenţele medicale este asigurat prin intermediul celor peste 620 de echipaje SMURD care încadrează autospeciale pentru transport victime multiple, ambulanţe de prim ajutor şi terapie intensivă mobilă, ambulanţe pentru transport neonatologic, precum şi autospeciale de descarcerare, mai precizează Inspectoratul.
În domeniul preventiv, pentru depistarea şi înlăturarea potenţialelor cauze de incendiu, încă de la sfârşitul lunii noiembrie, inspectorii de prevenire au derulat controale la unităţi de turism şi de agrement, spaţii comerciale, lăcaşuri de cult şi ansambluri mănăstireşti, târguri tematice specifice sezonului rece şi alte amenajări similare în cazul în care acestea se organizează, ori, după caz, în zonele unde se vor desfăşura evenimente legate de datini şi obiceiuri specifice sezonului rece.
Aceste acţiuni vor continua pe întreaga perioadă a sezonului rece, se arată în comunicat.
”Pe lângă aceste măsuri dispuse de autorităţi, sunt acţiuni şi reguli care pot fi luate de fiecare dintre voi. Pentru că mijloacele pirotehnice sunt folosite cu predilecţie în această perioadă a anului, gândiţi-vă întotdeauna la ce vi se poate întâmpla vouă sau celor din apropierea voastră atunci când folosiţi aceste petarde şi artificii. NU merită să vă riscaţi sănătatea pentru câteva secunde de distracţie. Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, este important să conştientizaţi pericolul utilizării necorespunzătoare a acestor obiecte. Reamintim cetăţenilor că pot folosi doar materialele pirotehnice din categoria celor admise la comercializare şi care prezintă un pericol redus pentru utilizatori. Chiar şi pentru materialele cu nivel de risc foarte scăzut, utilizarea de către copii nu este indicată şi poate fi periculoasă”, spune IGSU. Pentru prevenirea incidentelor ce pot fi generate de folosirea necorespunzătoare, nu utilizaţi artificiile în încăperi şi spaţii închise, balcoane, holuri de bloc şi pe terase. De asemenea, materialele pirotehnice nu trebuie aruncate în foc sau depozitate în vecinătatea surselor/echipamentelor de încălzire, mai arată autorităţile.