Anunțul care dinamitează scena politică! Cristian Rizea candidează la alegerile legislative din Republica Moldova din 11 iulie
Este bomba momentului! Fostul deputat Cristian Rizea va candida la alegerile parlamentare din Republica Moldova care vor avea loc pe 11 iulie.
Cristian Rizea: „Am luat decizia cea mai bună. Nu mai voiam să mă implic în viața politică. Am luat această hotărâre după ce mi s-au întâmplat abuzurile din partea acestui sistem mafiot, care încă mai conduce Republica Moldova și sistemul de justiție, condus de Igor Dodon și Vlad Plahotniuc. Eu cred că am ales o soluție salvatoare pentru Republica Moldova. Asta vrem să reprezentăm noi, cei din această formațiune politică. Vă anunț în premieră că astăzi depunem listele și voi candida sunt sigla unui partid politic nou, înființat anul trecut, ce coincidență frumoasă, chiar pe 11 iulie 2020. În ziua alegerilor se vor împlini exact 365 de zile de la înființarea acestui partid. Partidul e condus de un om care a revenit în Republica Moldova pentru a întoarce o datorie de suflet pentru această țară în care s-a născut. Este vorba de președintele partidului. Vladimir Dachi se numește, alături de care voi candida în fruntea listei partidului politic „NOI”. Așa se numește. Este una dintre cele 53 de formațiuni politice aprobate de Comisia Electorală Centrală.”
Infracțiunea lui Igor Dodon
Rizea a mai precizat că Igor Dodon nu i-a retras cetățenia Republicii Moldova, motiv pentru care va putea candida la alegerile legislative de pe 11 iulie din partea formațiunii politice NOI.
Cristian Rizea: „Igor Dodon se teme pentru că a făcut o infracțiune. El nu mi-a luat nicio cetățenie, dovadă că sunt în fața alegătorilor din Republica Moldova. Comisia Electorală Centrală m-a validat acum 3 săptămâni ca și candidat independent. Azi am luat decizia să merg cu singurul partid independent, în spatele căruia nu se află nici Igor Dodon și nici Vlad Plahotniuc. Igor Dodon va răspunde în fața legii pentru actul abuziv de retragere a cetățeniei mele, care de fapt nu are puterea lucrului judecat, iar acest lucru nu a produs consecințe. Eu am toate actele de identitate valabile pe Mihai Cristian, în Republica Moldova. Igor Dodon se teme că partidul pe care îl reprezint îi va lua multe voturi. Avem un electorat foarte apropiat de noi, atât în Rusia, cât și în Diaspora moldovenească din Europa și din România. Nu vrem decât să aducem echilibru pe scena politică. Ce declară Igor Dodon cerându-i doamnei Maia Sandu, este o imixtiune în actul de justiție. Dodon și Plahotniuc au condus această țară ca pe feuda lor. Voi face niște dezvăluiri senzaționale în zilele următoare, ca să știți în ce sunt implicați Igor Dodon și Vlad Plahotniuc. Au inventat un proiect de lege acum doi ani de zile de acordare a cetățeniei pentru cei care fac investiții. Dar ei țin la secret această listă. Igor Dodon și Vlad Plahotniuc au acordat cetățenie unor traficanți de droguri și criminali de pe lista INTERPOL. (...) Noi de la partidul NOI vrem să schimbăm fața Republicii Moldova.”
Partidul AUR – sub influența cui?
Fostul deputat a acuzat faptul că partidul AUR ar fi de orientare fascistă.
Cristian Rizea: „Din cele 53 de partide și partidulețe care candidează, 99% sunt sub influența celor doi (Igor Dodon și Vlad Plahotniuc, n.r.), care au devalizat Republica Moldova în ultimii 10 ani. De aceea am ales partidul NOI. Acest partid își propune să fie alături de fiecare cetățean al Republicii Moldova. (...) AUR, în opinia mea, este un partid cu orientare fascistă. Ceea ce a spus inclusiv unul dintre consilierii prezidențiali ai președintelui Iohannis. Acel partid AUR nu are ce să câștige în votul electoral din Moldova. (...) Partidul NOI își dorește o bună relație cu Uniunea Europeană, să fim partenerii Maiei Sandu în toate proiectele. Dar ne dorim și o relație bună cu Rusia, care trebuie să devină un partener strategic.”
În conferința de lansare a candidaturii de la Chișinău, Cristian Rizea a mai declarat:
Cristian Rizea: „Am decis să reintru în politică aici în Republica Moldova, după ce am ieșit din penitenciar, unde am fost ținut prizonier de către Igor Dodon și Vlad Plahotniuc și de sistemul corupt din justiție. (...)”