MENIU

Anunţă FISCUL dacă pleci din ţară mai mult de şase luni. Altfel, eşti BUN DE PLATĂ

Dacă te hotărăşti să pleci din ţară mai mult de şase luni trebuie să anunţi Fiscul, potrivit unui ordin al Ministerului Finanţelor. Altfel, eşti bun de plată.

Românii care intenționează să plece din țară pentru mai mult de șase luni de zile vor risca, de la 1 ianuarie 2018, să fie amendați dacă nu notifică Fiscul în prealabil. Obligația de notificare nu este nouă, însă recent a fost reglementată o amendă pentru cei ce o omit, aceasta putând să fie între 50 și 100 de lei.

Potrivit documentului, persoanele care pleacă din România pentru o perioadă de peste șase luni sau pentru mai multe perioade ce însumează șase luni, într-un interval de 12 luni consecutive, sunt obligate, conform legislației fiscale, să depună la Fisc un chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale.

Obligația este prevăzută de Codul fiscal și este detaliată de Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1.099/2016, iar începând cu prima zi a anului 2018 neîndeplinirea acesteia va putea fi amendată cu sume cuprinse între 50 și 100 de lei, conform Ordonanței Guvernului nr. 30/2017.

Ce spune legea 

"Are obligaţia completării formularului "Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România" persoana fizică rezidentă în România, precum şi persoana fizică nerezidentă care a avut obligaţia completării formularului prevăzut la art. 1 lit. a), care pleacă din ţară pentru o perioadă sau mai multe perioade de şedere în străinătate care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive".

"Prin excepţie de la art. 2, nu au obligaţia completării formularului "Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România" cetăţenii străini cu statut diplomatic sau consular în România, cetăţenii străini care sunt funcţionari ori angajaţi ai unui organism internaţional şi interguvernamental înregistrat în România, cetăţenii străini care sunt funcţionari sau angajaţi ai unui stat străin în România, membrii familiilor acestora, cu respectarea regulilor generale ale dreptului internaţional sau a prevederilor acordurilor speciale la care România este parte".

Există şi excepţii

Prin excepţie de la art. 3, nu au obligaţia completării formularului "Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România" cetăţenii români care lucrează în străinătate, ca funcţionari sau angajaţi ai statului român într-un stat străin.

Când eşti rezident potrivit legii

Potrivit legii, persoana fizică este considerată rezidentă numai a statului în care are domiciliul, respectiv locuinţa permanentă aflată la dispoziţia sa.

O locuinţă se consideră permanentă dacă este proprietatea personală a persoanei fizice, dacă aceasta este închiriată de persoana respectivă sau dacă rămâne disponibilă oricând pentru această persoană şi/sau familia sa; b) dacă aceasta deţine o locuinţă permanentă aflată la dispoziţia sa în ambele state, persoana este considerată rezidentă numai a statului în care îşi are centrul intereselor vitale, respectiv în statul cu care relaţiile sale personale şi economice sunt mai apropiate. În analiza relaţiilor personale se acordă atenţie familiei soţului/soţiei, copilului/copiilor, persoanelor aflate în întreţinerea persoanei fizice şi care sosesc în România împreună cu aceasta, calitatea de membru într-o organizaţie caritabilă, religioasă, participarea la activităţi culturale sau de altă natură.

În analiza relaţiilor economice se acordă atenţie dacă persoana este angajat al unui angajator român, dacă este implicată într-o activitate de afaceri în România, dacă deţine proprietăţi imobiliare în România, conturi la bănci în România, carduri de credit/debit la bănci în România.

Dacă o persoană fizică deţine o locuinţă într-un stat semnatar al unei convenţii de evitare a dublei impuneri încheiate cu România şi deţine la dispoziţia sa şi o locuinţă în România în timp ce o păstrează pe prima, faptul că păstrează prima locuinţă în statul în care a locuit preponderent, unde a muncit şi unde se află familia sa şi toate proprietăţile sale poate, împreună cu alte elemente, să demonstreze că persoana în cauză şi-a păstrat centrul intereselor vitale în celălalt stat, şi nu în România. Acelaşi criteriu de stabilire a centrului intereselor vitale este folosit în mod corespunzător şi pentru persoanele fizice rezidente care părăsesc România.