MENIU

Anunț SURPRINZĂTOR! Ucraina candidează pentru găzduirea JO de iarnă 2030

Ucraina intenţionează să continue cu o ofertă pentru a găzdui Olimpiada de iarnă din 2030, în ciuda tensiunilor politice actuale cu vecina Rusia, a declarat, vineri, ministrul Sportului, Vadim Gutzeit, scrie DPA.

''Da, momentan avem infrastructură inadecvată pentru sporturile de iarnă, dar lucrăm la asta", a declarat Gutzeit, vineri, în Parlamentul ucrainean.

Kievul doreşte să prezinte o candidatură la organizarea Jocurilor Olimpice, care ar putea aduce prestigiu ţării.

La Jocurile de iarnă de la Beijing, Ucraina a câştigat doar o medalie de argint, prin Olexandr Abramenko în proba masculină de sărituri acrobatice la schi freestyle.

Jocurile de iarnă din 2026 vor avea loc în Italia, la Milano şi Cortina d'Ampezzo, iar pentru JO din 2030 vor mai candida oraşele Sapporo (Japonia), Salt Lake City (SUA) şi Vancouver (Canada).