MENIU

Anunţ NEAŞTEPTAT de la OMV Petrom

<p>OMV reduce programul de investiții</p>

Vânzările de gaze naturale şi electricitate ale OMV Petrom (SNP) au scăzut cu 22,7% în trimestrul al treilea, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce producţia de hidrocarburi a înregistrat un declin uşor, de 2,2%.

Vânzările de gaze şi electricitate s-au situat la 11,24 TWh în trimestrul al treilea al anului anterior, în timp ce producţia de hidrocarburi a atins în perioada respectivă 182.000 barili echivalent petrol pe zi, informează Mediafax.

La nivelul grupului austriac, vânzările de gaze şi electricitate au urcat semnificativ în perioada iulie-septembrie faţă de acelaşi interval al anului trecut, de la 85,94 TWh la 117,92 TWh, se arată într-un comunicat al OMV.

În condiţiile în care piaţa de gaze şi electricitate rămâne dificilă, această creştere este datorată exclusiv volumelor mai ridicate de trading. Deşi vânzările de gaze ale grupului au fost influenţate negativ de cererea scăzută din România şi de creşterea costurilor pentru aprovizionare din Turcia, renegocierea contractelor cu Gazprom şi Statoil au contribuit decisiv la îmbunătăţirea rezultatelor afacerii cu gaze.

De altfel, şi divizia de electricitate a fost afectată de rezultatele mai slabe din România, însă, per total, a consemnat o creştere a vânzărilor, în special datorită producţiei de la centrala electrică Samsun din Turcia.

Producţia de hidrocarburi la nivelul grupului a consemnat un avans important, la 311.000 barili echivalent petrol pe zi în al treilea trimestru, comparativ cu acelaşi interval din 2013, când s-a situat la nivelul de 275.000 barili echivalent petrol pe zi.

Nivelul producţiei a urcat cu 5% faţă de trimestrul al doilea, când s-a situat la 297.000 barili echivalent petrol pe zi. Acesată creştere se datorează reluării parţiale a producţiei în Libia şi a creşterii producţiei în Norvegia. Cu toate acestea, rezultatele au fost influenţate negativ de producţia mai mică din România şi Austria. Mai multe...

Mai multe articole despre:
OMV gaze naturale electricitate OMV Petrom