MENIU

Anunț IMPORTANT făcut de Dmitro Kuleb, după întrevederea cu Antony Blinken, de la Berlin: pe ce se va putea BAZA Ucraina

Dmitro Kuleba și secretarul de stat american Antony Blinken/ Foto: Twitter Kuleba

Şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba a anunţat, duminică, că a avut o întrevedere cu secretarul de stat american Antony Blinken, la Berlin, şi că "mai multe arme şi alte ajutoare sunt în drum spre Ucraina".

"Am convenit să conclucrăm îndeaproape pentru a ne asigura că exporturile de produse alimentare din Ucraina ajung la consumatori în Africa şi Asia. Le suntem recunoscători secretarului de stat Blinken şi SUA pentru leadershipul şi sprijinul lor neclintit", a anunțatKuleba, pe Twitter.


Potrivit Reuters, preluat de Agerpres, oficialul de la Kiev urma, astăzi, să informeze în cadrul reuniunii miniştrilor de externe ai ţărilor din NATO, de la Berlin, asupra situaţiei de pe teren în Ucraina şi despre modul în care alianţa poate ajuta în continuare această ţară, în timp ce ea luptă deja de 12 săptămâni împotriva forţelor militare ruse care au invadat-o pe 24 februarie.

Cât privește întrevederea cu Antony Blinken, cei doi oficiali au discutat despre impactul invaziei ruse asupra Ucrainei, inclusiv asupra securităţii alimentare globale, a informat la rândul său purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american Ned Price.