Decizie istorică: Anunțul CCR care pune punct anulării alegerilor prezidențiale
Curtea Constituțională a României a anunțat astăzi că a început procesul de examinare a petițiilor și cererilor referitoare la alegerile pentru funcția de Președinte al României. Acest demers vine ca răspuns la numeroasele solicitări primite din partea mass-media, care a cerut informații despre modul în care se derulează aceste alegeri.
Reprezentanții Curții au subliniat că, în această etapă, pot fi examinate contestațiile formulate de candidații care au calificați în turul II al competiției electorale.
„Având în vedere solicitările reprezentanților mass-media cu privire la primirea unor petiții și cereri referitoare la derularea alegerilor pentru funcția de Președinte al României, Curtea Constituțională precizează că acestea au fost înregistrate și urmează să fie examinate conform prevederilor constituționale și legale, în cadrul procesului de validare a alegerilor.
În această etapă a procesului electoral, în conformitate cu dispozițiile constituționale, Curtea poate examina contestații formulate de către candidații calificați în turul II al alegerilor prezidențiale”, a informat CCR în comunicatul oficial.