MENIU

ANUNŢ de ULTIMĂ ORĂ al medicilor în legătură cu starea răniţilor din accidentul de ELICOPTER MILITAR

ELICOPTER MILITAR PRĂBUŞIT în judeţul Sibiu

Unul dintre cei doi supravieţuitori din elicopterul militar prăbuşit vineri în judeţul Sibiu, care are arsuri profunde şi este în stare mai gravă decât celălalt, va fi supus, luni, unui transplant de piele, potrivit reprezentanţilor Spitalului de Arşi din Capitală.

 "Intervenţia este necesară în zonele unde pacientul are arsuri profunde. Acum i se face şi o bronhoscopie. În legătură cu al doilea pacient, nu s-a stabilit dacă va fi operat din nou. Ambii pacienţi, care au arsuri pe 40 la sută din suprafaţa corpului, sunt în stare stabilă şi rămân sub supraveghere medicală. Prognosticul este rezervat, în special la pacientul cu arsuri profunde", a precizat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, dr. Adrian Stănculea.

Militarul căruia i se va face, luni, transplant de piele este căpitan-comandorul Corneliu-Gabriel Titiana, în vârstă de 47 de ani.

Celălalt supravieţuitor internat la Spitalul de Arşi este maistrul militar cls. I Valentin Bora, în vârstă de 41 de ani.

Cei doi au fost aduşi la Spitalul de Arşi sâmbătă seară şi au fost deja operaţi pentru fracturile suferite în urma accidentului.

Corneliu-Gabriel Titiana a fost adus primul, intubat. "Avea traumatism facial şi arsură grad II B3 în special în zona toracică şi abdominală şi mai puţin la membrele inferioare. A fost dus direct în sală, fiind operată fractura de piramidă nazală. Totodată, a fost realizată toaleta leziunilor provocate de arsură şi a fost realizată o incizie de decompresiune. Toată intervenţia a durat mai bine de două ore", a precizat sâmbătă dimineaţă, pentru MEDIAFAX, directorul medical al Spitalului de Arşi, dr. Cristian Niţescu.

Despre Valentin Bora, medicul a spus că avea arsuri mai superficiale, grad III cam 5-7 la sută, restul fiind intermediare. "A venit şi cu o fractură la antebraţ, treimea inferioară. A fost operată fractura şi apoi am făcut toaleta leziunilor provocate de arsuri", a precizat dr. Niţescu.

Elicopterul militar care s-a prăbuşit vineri, în jurul orei 10.50, într-o zonă împădurită aflată între localităţile Laslea, Mălâncrav şi Iacobeni din judeţul Sibiu, aparţinea Bazei Aeriene 71 Câmpia Turzii.

Opt militari din aparatul de zbor au murit, iar cei doi supravieţuitori au preluaţi de un elicopter SMURD şi duşi iniţial la un spital din Târgu Mureş.