MENIU

Anunțul care îngrijorează omenirea

Oamenii de ştiinţă au avertizat că nivelul apelor oceanelor la nivel global ar putea creşte cu mult mai mult decât fusese prevăzut, din cauza accelerării topirii gheţii din Groenlanda şi Antarctica.

Până în prezent, experţii anticipaseră că mările mondiale ar putea creşte cu puţin sub un metru până în 2100, dar noul studiu prefigurează că, odată ce temperatura mondială va fi crescut cu peste două grade, nivelul real al apelor ar fi de două ori mai mare. Unul dintre autorii raportului, Robert Kopp, susţine că încă este timp pentru a evita acest scenariu.


„Cel mai bun mod de a combate acest risc ar fi de a elimina posibilitatea ca scenariul să aibă loc şi putem reduce semnificativ posibilitatea ca apele să crească atât de mult prin reducerea emisiilor. Aşadar, dacă rămânem pe linia stabilită de Acordul de la Paris, care prevede o creştere de sub două grade, studiul nostru a descoperit că avem şanse de 95% ca apele să crească cel mult cu 1,3 metri, ceea ce ar elimina, practic, varianta mai gravă, dar, pe de altă parte, oricum reprezintă o creştere semnificativă”, a declarat el. sursa

Mai multe articole despre:
ocean ape oceanice