Anunțul Simonei Gherghe: "E momentul să cunoașteți cel mai nou membru al familiei"
Simona Gherghe şi-a anunţat fanii, în această dimineaţă, pe blogul personal, că a venit timpul să le facă cunoştinţă cu cel mai nou membru al familiei sale, un motănel extrem de simpatic pe nume Balzac.
"Când cea mai tânără dintre cele două pisici ale mele a făcut pui, nici nu ne gândeam să păstrăm vreunul. Ei, nu a fost cazul lui. De cum a făcut ochi, a hotărât că el e cu oamenii. Tot cam atunci, i-am pus și numele: Balzac.
Balzac fără trac are două luni și nu-i e frică de nimic. Mai mult, atunci când nu doarme, nu stă locului o clipă. Sare, face tumbe, se agită, alunecă pe parchet dintr-o parte în altă a casei (și pare să-i placă teribil chestia asta), se joacă cu papuci, perdele, covor, fire de la încărcătoare, cu propria coadă.
Și-apoi, după atâta agitație, pică într-un somn adânc. Aproape că ne ciondănim cine să-l țină mai mult în brațe (bine, dacă n-ar fi atât de agitat). Și, uite-așa, motănelul asta moale și tigrat ne-a intrat în viață și în suflete", a scris prezentatoarea emisiunii "Acces Direct".