Anunț OFICIAL din partea Familiei Regale! Ce se va întâmpla de Crăciun
Custodele Coroanei, Pricipesa Margareta, și principele Radu se vor afla la Săvârșin de Crăciun și Anul Nou împreună cu toate celelalte fiice ale Regelui Mihai I.
"Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei şi ASR Principele Radu se vor afla la Săvârşin de Crăciun şi Anul Nou. Toate cele patru surori ale Majestăţii Sale au dorit să fie la Săvârşin, alături de Custodele Coroanei, în acest final de an marcat de marea suferinţă a pierderii tatălui lor, Regele Mihai", informează Casa Regală într-un comunicat, potrivit Agerpres.
Familia Regală nu va primi colindători la Castelul Regal Săvârşin, singura excepţie fiind Dubaşii din Săvârşin, care vor păstra doar un moment de reculegere în memoria regelui Mihai I.
"Cu mare părere de rău, fiind în perioada de mare doliu, Familia Regală nu va putea primi, ca în anii precedenţi, colindătorii la Castelul Regal Săvârşin. Singura excepţie vor fi Dubaşii din Săvârşin, care vor fi aşteptaţi, ca în fiecare an, la ora 12,00, în ziua de Ajun (24 decembrie 2017), în piaţa cu fântână din incinta Satului Regal. Dubaşii nu vor cânta urările strămoşeşti, ci vor păstra un moment de reculegere în memoria Majestăţii Sale Defuncte Regele Mihai I, în prezenţa Familiei Regale", precizează sursa citată.
Familia Regală va participa, în dimineaţa zilei de 25 decembrie, la marea slujbă din prima zi de Crăciun, la biserica ortodoxă din comună.
La intrarea pe Domeniul Regal Săvârşin, cartea de condoleanţe rămâne în continuare deschisă, chiar şi în zilele de Crăciun, alături de portretul regelui Mihai I şi de o candelă aprinsă, până la împlinirea celor 40 de zile de mare doliu, se mai arată în comunicatul Casei Regale.