MENIU

Ministrul Educației, anunț important pentru elevi. Schimbare majoră

Simularea Evaluării Naţionale se va desfăşura în perioada 11 - 13 martie, în acest an urmând să participe şi elevii de clasa a VII-a, a anunţat, marţi, ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, într-o conferinţă de presă.

Potrivit ministrului, simularea probelor scrise ale Bacalaureatului Naţional este programată în perioada 18 - 21 martie.

La simularea Evaluării Naţionale vor participa, alături de elevii de clasa a VIII-a, şi cei din a VII-a, iar la simularea Bacalaureatului şi elevii clasei a XI-a, alături de cei din a XII-a. 

 

CALENDARUL EVALUĂRRILOR NAȚIONALE 2019 

Prima sesiune a Bacalaureat 2019

27 - 31 mai:  Înscrierile pentru susţinerea Bacalaureatului în prima sesiune.

3-4 iunie:  Prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2019, proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română

5 - 6 iunie: Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă.

7, 10 şi 11 iunie:  Evaluarea competenţelor digitale

12-13: iunie Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională

1 iulie: Prima probă scrisă, la Limba şi literatura română

2 iulie: Proba la Limba şi literatura maternă

3 iulie: Proba obligatorie a profilului - matematică sau istorie

4 iulie: Proba la alegere a profilului şi specializării

8 iulie: Afişarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie (până la ora 12:00) şi e urmată de depunerea contestaţiilor (orele 12:00 - 16:00).

13 iulie: Afişarea rezultatelor finale

A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2019

15 - 19 iulie: Înscrierea candidaţilor
26 iulie: înscrierea candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe
21 august: limba si literatura română, proba scrisă
22 august: limba si literatura maternă, proba scrisă
23 august: proba obligatorie a profilului, proba scrisă
26 august: proba la alegere a profilului şi specializării, proba scrisă
27 - 28 august: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română.
29 august: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă

30 august şi 2 septembrie: evaluarea competenţelor digitale
2 – 3 septembrie: evaluarea competenţelor lingvistice într-o limba de circulaţie internaţională
3 septembrie: afişarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 - 16:00)
7 septembrie: afişarea rezultatelor finale

Evaluare naţională 2019

Probele din cadrul evaluărilor naţionale de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor desfăşura în anul şcolar 2018-2019, în intervalul 7 - 23 mai 2019. Calendarul de administrare a acestor evaluări a fost aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi publicat pe edu.ro.

Astfel, evaluarea elevilor la finalul clasei a II-a (EN II) va avea loc în perioada 7 - 10 mai. Probele scrise la limba română şi limba maternă sunt programate în 7 mai, fiind urmate a doua zi (8 mai) de testele de citire la cele două discipline. Proba de matematică este prevăzută pentru data de 9 mai, în timp ce proba de limbă română (scris şi citit) pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale se va desfăşura în data de 10 mai.

Evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a) are următorul calendar: limba română (14 mai), matematică (15 mai) şi limba maternă (16 mai).

 

Mai multe articole despre:
BAC evaluări evaluari nationale