Anunț de ultimă oră despre roșiile românești
Anunț de ultimă oră despre roșiile românești! Rrezultatul analizelor demonstrează faptul că nici un consumator nu este expus la reziduuri de pesticide care i-ar putea pune în pericol sănătatea.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că, de la apariția primelor tomate și până în prezent ,au fost prelevate şi transmise pentru analize 44 probe, fiind eliberate buletine pentru 30 probe, acestea neînregistrând depășiri ale limitelor maxime admise de reziduuri de pesticide.
Autoritatea Națională Fitosanitară asigură consumatorii că roșiile existente pe piață la această oră sunt sigure pentru consum și că produsele de protecție a plantelor au fost folosite exclusiv în scopul menținerii sănătății plantelor și că au fost aplicate în dozele recomandate de inspectorii fitosanitari, respectându-se timpul de pauză de la aplicare și până la recoltare.
Ministerul Agriculturii spune că, în perioada următoare, va intensifica controalele având în vedere numărul mai mare de beneficiari care vor ieși cu tomate pe piață.