Anunț crunt de la meteorologi. Cât de tare vom fi afectați anul acesta?
Ploile, supărătoare pentru cei care voiau să petreacă afară zilele următoare, sunt mană cerească pentru culturile agricole. Seceta afectează pământul în profunzime, în mare parte din ţară. Cel mai mult suferă grâul semănat în toamnă.
La culturile de grâu, rezultatele măsurătorilor făcute până la adâncimea de un metru nu sunt bune. Seceta a afectat deja solul în Banat şi Dobrogea, pe suprafeţe extinse din Transilvania, Oltenia, Moldova şi Crişana, vestul, sudul şi izolat în estul Munteniei.
În zonele cu secetă severă ar trebui să cadă între 50 şi 100 de litri de apă pe metru pătrat, astfel încât rezerva de umiditate să ajungă la normal. Dacă avem însă o săptămână fără pic de ploaie, seceta revine. Dar nici să plouă prea mult nu este bine, deoarece culturile pot putrezi.
Până la recoltă însă, nimic nu e sigur. Mai ales că agricultura României este meteodependentă.
Programul de refacere a sistemului de irigaţii, pe aproape 2 milioane de hectare, un program care a început anul acesta şi se va desfăşura pe parcursul a patru ani. Avem în desfăşurarea jurdică să putem acorda apa gratuit în acest an, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Estimările Centrului European pentru prognoze pe medie durată de la Reading, Anglia, le dau speranţe agricultorilor. Luna aceasta, în cea mai mare parte a ţării, va ploua mai mult decât în alţi ani. În aprilie, cantităţile de apă ar putea fi excedentare, mai ales în regiunile nordice şi centrale.