Anunț BOMBĂ pentru toți cei care folosesc Internetul
Cancelarul german Angela Merkel a anunţat că va consulta Franţa referitor la crearea unei reţele europene de comunicaţii, pentru a evita ca e-mailurile şi alte date să treacă, în mod automat, prin SUA, scrie capital.ro.
Merkel a cerut o mai mare protecţie a datelor în Europa, în contextul relatărilor de anul trecut cu privire la supravegherea în masă a Germaniei şi a altor state de către Agenţia Naţională de Securitate a Statelor Unite.
În podcast-ul săptămânal, Merkel a declarat că dezaprobă faptul că giganţi ca Google şi Facebook îşi au baza pentru operaţiunile lor în ţări cu garanţii reduse în ceea ce priveşte protecţia datelor, fiind în acelaşi timp activi în state precum Germania, cu o protecţie mare a datelor.
“Vom vorbi cu Franţa despre cum putem menţine un nivel ridicat de protecţie a datelor”, a declarat Merkel înainte de vizita sa la Paris de miercuri.“Mai presus de toate, vom vorbi despre furnizorii europeni care oferă siguranţă cetăţenilor noştri, astfel încât cineva să nu trebuie să trimită e-mail-uri şi alte informaţii peste Atlantic. Mai degrabă am putea construi o reţea de comunicare în interiorul Europei”, a subliniat cancelarul german.
Merkel a declarat totodată că alte subiecte pe care intenţionează să le abordeze la summitul franco-german de miercuri includ o cooperare mai strânsă în domeniul protecţiei climatice, înainte de conferinţa privind clima din 2015 din Franţa, şi politicile de securitate, în special în Africa.