MENIU

Anularea dreptului la avort în SUA. Joe Biden: Este o zi tristă pentru Curtea Supremă și pentru țară

Revocarea dreptul la avort al americancelor aruncă Statele Unite cu 150 de ani în urmă, a afirmat președintele Joe Biden, în prima reacție după decizia Curții Supreme. Într-un discurs la Casa Albă, liderul american a îndemnat ambele tabere la manifestaţii ”paşnice”, în condițiile în care subiectul a produs o intensă polemizare socială încă din primăvara acestui an, când au apărut informații despre intenția Curții a anula dreptul la avort.

„Este o zi tristă pentru Curte și pentru țară", a declarat Biden într-un discurs la Casa Albă după pronunțarea hotărârii, despre care a spus că duce țara înapoi cu 150 de ani, potrivit news.ro.

El le spune femeilor că ştie că ele urmează să se confrunte cu ”situaţii incredibil de dificile. Eu vă aud. Vă susţin. Sunt alături de voi”, subliniază el.

Şeful statului american subliniază că femeile din state în care există restricţii ale avortului sunt libere să călătorească în alte părţi ale ţării pentru a avorta.

”Administraţia mea va apăra acest drept fundamental”, dă el asigurări, subliniind că niciun ofcial nu va putea opri o femeie să călătorească.

Biden dă asigurări, de asemenea, că administraţia sa va ”proteja accesul la medicaţie, de exemplu contracepţia”.

Însă, avertizează el, în opinia sa, ”mortalitatea maternă va creşte în America” în urma hotărârii Curţii Supreme.

Biden a promis că va continua să lupte pentru drepturile reproductive și i-a îndemnat pe alegători să trimită în Congres oameni care vor să lucreze pentru a impune dreptul la avort.

 

 

 

Urmărește-ne: