MENIU

Anul 2014 va fi marcat de conflicte între generaţii în Cuba, prezice santeria

Anul 2014 va fi marcat de conflicte între generaţii în Cuba, prezice santeria

Reprezentanţi ai religiei santeria, care îmbină practici creştine şi africane şi este cea mai răspândită în Cuba, au prezis că anul 2014 va fi marcat de conflicte între "familii şi generaţii", precum şi moartea mai multor oficiali, relatează AFP.

În tradiţionala lor "Scrisoare a Anului", reprezentanţii santeria, aşa-numiţii babalaos, au avertizat că, în 2014, în Cuba vor avea loc "conflicte, posibil chiar armate, între persoane şi între naţiuni".

"Dialogul şi respectul opiniei altor persoane este singurul mod de a evita aceste conflicte", adaugă babalaos în scrisoarea loc, publicată anual, începând din 1987.

Comisia Miguel Febles Padron, care se ocupă de întocmirea acestei scrisori, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă să anul 2014 va trece sub semnul Baba Eyiobe, principiul esenţial al tuturor lucrurilor, care prevede "organizare, dialog şi reconciliere".

De asemenea, în previziunile sale pentru 2014, santeria sugerează "moartea mai multor lideri politici şi religioşi", precum şi o "luptă între generaţii, cu consecinţe fatale". Astfel, reprezentanţii santeria recomandă să fie acordată "o atenţie deosebită formării etice şi morale a tinerilor".

Mai multe articole despre:
Cuba santeria cuba