Antrenor român, aşteptat cu răngi în scara blocului. A fost bătut cu bestialitate
Polițiștii bârlădeni au deschis o anchetă în urma unui incident petrecut ieri seară, în jurul orei 22:00, când Marian Rădoi – sportiv și antrenor la clubul Fight Club Titans 2020, a fost bătut și lăsat inconștient chiar lângă scara blocului unde locuiește.
Marian Rădoi se întorcea acasă și din câte se pare, agresorii l-au așteptat ascunși pe după mașinile parcate în fața blocului, unii dintre ei chiar la intrarea în scară. Imediat ce l-au văzut s-au năpustit asupra lui și l-au pus la pământ sub o ploaie de lovituri. Surse din anturajul sportivului spun că agresorii aveau răngi și obiecte dure, pe care le-au folosit în timpul atacului.
Până în acest moment nu se cunosc motivele pentru care un grup de aproximativ 7-8 persoane l-au atacat pe sportivul bârlădean.
La fața locului a fost solicitată o ambulanță care l-a transportat pe Marian Rădoi la spitalul municipal de urgență „Elena Beldiman” din Bârlad. Aici, medicii l-au diagnosticat cu "plagă contuză occiptală, traumatism toraco-abdominal sever și fractură deschisă la gamba dreaptă”.
Mai multe detalii, pe realitateadevaslui.net