Anticiclonul Cerberus lovește Europa. Val de căldură fără precedent - urmează două săptămâni cu temperaturi ucigătoare
După ploi torenţiale şi inundaţii masive, ţările din bazinul Mării Mediterane sunt lovite acum de un val de căldură fără precedent. Anticiclonul Cerberus aduce temperaturi de Infern: peste 40 de grade Celsius în Spania, Italia, Grecia şi Turcia.
Oamenii de știință au avertizat continuu asupra efectelor schimbărilor climatice. Pe lângă pârjolirea culturilor, topirea ghețarilor și creșterea riscului de incendii, temperaturile mai ridicate decât cele normale cauzează și probleme de sănătate, de la insolație și deshidratare până la stres cardiovascular.
„Prin câte veri va trebui să mai trecem înainte de a începe să ne convingem de faptul că această creștere a temperaturilor nu este un eveniment sporadic, ci mai degrabă un proces ireversibil care de fapt a început deja”, a precizat imunologul italian Mauro Minelli pentru ziarul Leggo.
Mii de turiști sunt acum avertizați cu privire la efectele căldurii care pun viața în pericol, după ce un sistem meteorologic anticiclon din deșertul Sahara, numit Cerberus, a început să se extindă spre nord. O turistă britanică s-a prăbușit ieri în fața Colosseumului din Roma, înainte de a primi sticle de apă de la trecătorii îngrijorați. Alți turiști și-au căutat refugiu sub copacii din capitala Italiei, în timp ce alții și-au folosit cămășile pe post de umbrelă de soare.
Grecia încearcă să facă față valului ucigaș de căldură
În Atena, umbrele de soare vor fi instalate la Acropole, iar Crucea Roșie va fi, de asemenea, la fața locului, oferind apă gratuită vizitatorilor de la Pantenon. Valul de căldură din Grecia va dura șase zile și va atinge vârful vineri, dar experții au avertizat că vremea extremă ar putea provoca incendii forestiere.
Orașul Larisa, din nordul Greciei, va fi lovit de un val de căldură cu temperaturi de 44 grade Celsius, la sfârșitul acestei săptămâni, în timp ce la Atena, sunt așteptate 43 grade Celsius astăzi.
În acest context, guvernul grec a organizat întâlniri de urgență ieri și a cerut angajatorilor să se asigure că personalul nu lucrează în aer liber între orele 12.00 și 17.00, în zilele următoare.
ntre timp, este de așteptat ca temperaturile să crească la 41 grade Celsius în Cipru, 39 grade Celsius în Croația și Franța.
Meteorologii estimează că vremea deosebit de caldă va dura aproximativ două săptămâni.
Autoritățile au început să emită avertismente pentru nouă orașe mari din Italia - Bolzano, Florența, Frosinone, Palermo, Perugia, Rieti, Roma, Torino și Viterbo - la începutul acestei săptămâni.
Va fi primul val de căldură puternică în Italia - la câteva luni după ce furtunile și inundațiile puternice au ucis zeci de oameni
În Roma și Florența, puncte fierbinți pentru turiști, temperaturile ar putea ajunge la 41 grade Celsius.
În Spania, în populara destinație Murcia se vor înregistra temperaturi de 44 grade Celsius în zilele următoare, oficialii emițând avertismente de căldură.
Canicula se extinde spre est
Temperaturile înăbușitoare din întreaga Mediterană se apropie de niveluri record. Cea mai mare temperatură, de 48,8 grade Celsius, a fost înregistrată în orașul sicilian Floridia, la 11 august 2021.
Purtătorul de cuvânt al Met Office, Grahame Madge, a avertizat: „Valul de căldură care afectează părți din sud-vestul Europei și nord-vestul Africii este așteptat să se extindă spre est, ajungând în cele din urmă în Orientul Mijlociu, în cursul acestei săptămâni. Comunitățile din regiunile afectate ar trebui să se aștepte la efecte asupra sănătății și la incendii de vegetație”.
Acest avertisment vine după ce Organizația Meteorologică Mondială a declarat că începutul acestei luni că a fost cea mai fierbinte săptămână pentru Planetă.
Oamenii de știință au spus că schimbările climatice combinate cu apariția în acest an a fenomenului El Nino, care încălzește apele de suprafață din estul și centrul Oceanului Pacific, au alimentat recentele temperaturi record.
Schimbările climatice, scăpate de sub control
El Nino este un tipar natural care determină creșterea temperaturilor în întreaga lume, precum secetă și ploi abundente.
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a declarat că „situația la care asistăm acum este demonstrația că schimbările climatice sunt scăpate de sub control”.
Cercetările publicate luni au arătat că peste 61.000 de oameni au murit din cauza căldurii în timpul verii record din Europa din 2022.
Majoritatea deceselor au avut loc la persoanele cu vârsta peste 80 de ani și aproximativ 63% dintre cei care au murit din cauza căldurii au fost femei, potrivit cercetării publicate în revista Nature Medicine.
Lumea s-a încălzit în medie cu aproape 1,2 grade Celsius de la mijlocul anilor 1800, declanșând vreme extremă, inclusiv valuri de căldură mai intense, secete mai severe și furtuni violente.