ANPC, semnal de alarmă pentru turiști: Pârâul care face legătura dintre Siutghiol şi Lacul Tăbăcăriei, un FOCAR DE INFECȚIE - VIDEO
Directorul general al ANPC, Paul Anghel, a transmis că pârâul care face legătura dintre Siutghiol şi Lacul Tăbăcăriei este un adevărat focar de infecție.
"Pârâul care face legătura dintre Siutghiol şi Lacul Tăbăcăriei din Satul de Vacanţă-Mamaia, care, pe vremuri, era animat de bărci sau hidrobiciclete, este astăzi un focar de infecţie!", a scris directorul general al ANPC, Paul Anghel, într-o postare pe Facebook.
Pe lângă acest aspect, el vorbește și despre gălăgia din Satul de Vacanță, care este acompaniată de manele, grătare și semințe vândute la tarabe.
"Gălăgie/ muzica tare, în general, manele, fum de grătare făcute direct pe aleile de trecere, semințe comercializate pe măsuțe, vestita hamsie bulgărească, mai degrabă gumă de mestecat decât produs alimentar, kitsch-ul general, ca încercare de revigorare a unei stațiuni eșuate. Cum de nu mai ajung turiștii?", a mai adăugat Paul Anghel.