ANPC, operațiune în forță pe litoral. Activitatea a 91 de operatori economici a fost oprită!
Produse alimentare expirate, practici comerciale înșelătoare și echipamente frigorifice sau de gătit neigienizate au găsit comisarii ANPC în timpul celor peste 2.100 de controale făcute în această vară pe litoralul Mării Negre. Ei au dat amenzi în valoare de peste 12,2 milioane de lei.
Campania a avut loc în cea mai intensă perioadă de vacanță din România, când fluxul de turiști a atins cote maxime.
„Pe parcursul acestor două luni, comisarii ANPC au realizat 2.164 de acțiuni de control în toate stațiunile de pe litoral. În urma acestor verificări, au fost constatate numeroase nereguli, pentru care au fost aplicate sancțiuni considerabile. Printre acestea se numără 1.090 de avertismente, majoritatea acordate în cadrul perioadei de consiliere a operatorilor economici, precum și amenzi contravenționale în valoare de peste 12,2 milioane lei”, anunță ANPC.
Potrivit comisarilor de la Protecția Consumatorilor, au fost oprite definitiv de la comercializare produse neconforme în valoare de circa 860.000 lei, a fost oprită temporar activitatea a 91 de operatori economici, până la remedierea deficiențelor și a fost închisă activitatea mai multor unități.
Comisarii au găsit, printre altele, produse alimentare expirate, practici comerciale înșelătoare și echipamente frigorifice sau de gătit neigienizate.