Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Paul Anghel, a declarat pentru Agerpres că la începutul acestei săptămâni ANPC a început controale la aproximativ 250 de service-uri din întreaga ţară, inclusiv în Bucureşti, în urma sutelor de reclamaţii primite de la consumatori, precum şi de la transporturi, în cursul anilor 2019 şi 2020.
"Am ajuns la concluzia că practicile acestora sunt total incorecte în relaţia cu consumatorii, aflându-ne în prezenţa unei deformări substanţiale a comportamentului economic al acestora. Practicile comerciale folosite de unele service-uri afectează considerabil capacitatea consumatorilor de a lua o decizie în cunoştinţă de cauză. Vom prelungi aceste controale atât cât va fi necesar (...) Analizând informarea pe care o oferă service-ul auto în legătură cu ora de manoperă afişată şi cuantumul aceleiaşi ore aflate pe factură care ar urma să fie achitată fie de consumator şi în unele cazuri de către asigurator, rezultă nişte valori diferite, de la 59,9 lei plus TVA până la 350 lei plus TVA, sau uneori chiar şi 1.000 lei plus TVA pentru acelaşi autoturism efectuând aceeaşi operaţiune", a precizat Anghel.
El a vorbit despre facturile "umflate" inclusiv cu ore de manoperă cu 500% mai mari decât preţurile practicate în mod normal.
Potrivit șefului ANPC, acestea afectează consumatorul din două perspective: una ar fi aceea a creşterii costurilor de asigurare în anul următor, în condiţiile creşterii poliţei de asigurare ca urmare a unor cheltuieli ocazionate de un eveniment asigurat, iar pe de altă parte există situaţii în care, din cauza diferenţelor uriaşe de costuri, inclusiv cu preţurile anumitor piese auto, până la valori de neacceptat pentru asigurator, consumatorul va fi incapabil să intervină în conflictul creat de o creştere nejustificată a unor costuri între service-ul auto şi compania de asigurări.
Exemplificând, Paul Anghel a arătat că există service-uri auto, atât în Bucureşti cât şi în judeţele Ilfov, Brăila, Alba, Timiş, Neamţ, Sibiu, Tulcea, Cluj, Caraş Severin, în care pe factură au fost regăsite costuri care nu puteau fi justificate din punct de vedere al orelor lucrate, cât şi al valorii orelor tehnologice de manoperă, de la 100 de lei până la 1.200 de lei.
Acesta oferă şi câteva sfaturi consumatorilor care se regăsesc în astfel de situaţii, primul vizând informarea în prealabil asupra tarifelor înainte de a lăsa autoturismul şi solicitarea unui deviz estimativ al intervenţiei. Anghel susţine că service-urile sunt obligate să afişeze preţurile cu TVA într-o manieră vizibilă şi lizibilă în zona de recepţie şi să precizeze modul de calcul utilizat, respectiv ora fizică sau baremurile de timp/ora tehnologică pentru reparaţii furnizate de producător.