MENIU

ANPC declară război comercianților ambulanți de pe litoral

Vânzătorul ambulant de proumb, marcă întegistrată a litoralului românesc. Foto/Captură video

ANPC declară și în acest sezon estival război comercianților ambulanți de pe litoral. n anii trecuți, au fost scandaluri fără precedent, după ce mai mulți comercianți au fost prinși în timp ce găteau pe trotuar, iar alimentele nu erau ținute la temperatura potrivită. 

ANPC declară și în acest sezon estival război comercianților ambulanți de pe litoral. Inspectorii de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului vor face controale de amploare, pentru a se asigura că preparatele vândute de aceștia sunt gătite respectând normele de igienă și termenul de valabilitate. În anii trecuți, au fost scandaluri fără precedent, după ce mai mulți comercianți au fost prinși în timp ce găteau pe trotuar, iar alimentele nu erau ținute la temperatura potrivită. 

Aceste rime le auzim an de an pe litoral, iar hazul comercianților ambulanți ne face să dorim să încercăm preparatele pe care aceștia le vând, cum ar fi porumb fiert, clătite, dar și gogoși. Nu știm însă în ce condiții sunt preparate aceste bunătăți, iar inspectorii de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului vor să se asigure că produsele respectă normele de igienă în totalitate.