ANP majorează norma de hrană pentru deţinuţi de la 3,6 lei la 5 lei
Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) propune majorarea normei de hrană pentru deţinuţi de la 3,6 lei pe zi la 5 lei, a declarat, joi, directorul ANP, Marius Vulpe, precizând că la acest moment propunerea este analizată de Ministerul Justiţiei.
Vulpe a spus că supraaglomerarea rămâne principala problemă a sistemului penitenciar din România, arătând că ANP a propus mai multe proiecte, inclusiv privind reintegrarea socială a deţinuţilor şi majorarea normei de hrană la 5 lei.
"Ne dorim, de asemenea, să creştem valoarea normei de hrană, pentru că şi acolo avem o problemă de ani de zile. Ne dorim să creştem acea sumă de 3,60 lei. (...) Am propus un ordin de ministru, e la minister şi, în funcţie de detalii, va fi aprobat", a spus Marius Vulpe, conform News.ro.
Întrebat dacă suma de 5 lei este suficientă, Vulpe a răspuns: "Nu contează ce cred eu, e o creştere şi, dacă bugetul îşi va permite mai mult, vor fi creşteri spre îmbunătăţirea şi acestei direcţii".
Directorul ANP a mai spus că a fost înaintat şi un proiect pentru îmbunătăţirea condiţiilor şi materialelor care se cuvin deţinuţilor pentru îngrijirea proprie, fiind vizaţi în special deţinuţii care nu au posibilităţi financiare, pentru că ceilalţi deţinuţi îşi pot cumpăra din chioşcurile din penitenciare bunurile strict necesare.
"Ne dorim ca pe viitor să îmbunătăţim inclusiv asistenţa medicală. Sunt penitenciare în care nu există un medic generalist. Anul trecut nu s-au făcut angajări, dar acum suntem în plin proces de angajare şi, în funcţie de medicii care vor dori să lucreze într-un astfel de mediu, închis, cu oameni care au afecţiuni destul de grave, unii dintre ei şi potenţial agresiv şi cu boli psihice, noi aşteptăm să întregim echipa medicală din penitenciare şi să reuşim măcar să acordăm o asistenţă minimă medicală", a mai declarat directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.