MENIU

ANM, anunț de ultimă oră: când cad primele NINSORI. Temperaturile se schimbă dramatic

Primele ninsori ar putea cădea în următoarele 3 - 4 zile atât la munte, cât şi în zone mai joase, în special din Moldova, însă până la jumătatea lunii decembrie s-ar putea ca temperaturile să se menţină uşor peste normele perioadei, potrivit Florinelei Georgescu, director Meteorologie Operaţională în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

"Aşteptăm acum ca, în următoarele 3-4 zile, vremea să-şi schimbe aspectul, să apară precipitaţii sub formă de ninsoare nu numai la munte, poate şi în zonele mai joase, mai ales din Moldova, în contextul în care foarte repede, până spre joi, vineri, regiunea va trece de la un regim cu temperaturi peste normă la unul cu temperaturi uşor sub normalul perioadei. Şi în Bucureşti aşteptăm această răcire, în medie cam de 10 grade. Dacă astăzi, ca şi ieri, probabil că maxima la Bucureşti va fi în jur de 17 grade, joi, vineri mai ales e posibil să nu avem mai mult de 7-8 grade, o temperatură care chiar dacă reprezintă, de fapt, norma climatologică va părea mult mai scăzută decât normal, iar senzaţia de rece se va simţi mai categoric. De asemenea, nu este exclus ca şi vântul să aibă unele intensificări în anumite intervale", a spus Georgescu, citată de agerpres.ro.

Reprezentantul ANM a explicat că nu este ceva neobişnuit ca, în luna decembrie, în unele nopţi, să apară şi temperaturi de sub zero grade pe arii din ce în ce mai extinse.

"Putem estima că, până spre jumătatea lunii decembrie, în medie, s-ar putea ca temperaturile să se menţină uşor peste normele perioadei, iar precipitaţiile să fie apropiate sau uşor deficitare. Trebuie să fac precizarea că o temperatură normală pentru luna decembrie înseamnă deja o temperatură de iarnă şi chiar dacă nu estimăm în acest moment, cel puţin pentru următoarele zile, apariţia unui episod cu vreme severă, acest lucru nu este cu totul exclus. De acum încolo, de câte ori vom vorbi despre episoade mai lungi sau mai scurte de răcire, trebuie să ne aşteptăm ca precipitaţiile să fie şi sub formă solidă. Pe de altă parte, nu este neobişnuit ca în luna decembrie, în unele nopţi, să apară şi temperaturile de sub zero grade pe arii din ce în ce mai extinse. La nivel global, anul 2019 se va încheia drept unul dintre cei mai calzi ani de când se fac măsurători meteorologice şi, pe de altă parte, se consemnează categoric un număr de evenimente extreme, pentru că o creştere a temperaturii globale înseamnă de fapt un plus de energie în sistemul ocean-atmosferă care se manifestă prin fenomenele acestea severe", a afirmat Florinela Georgescu.

Mai multe articole despre:
meteo prognoza meteo meteo iarna prognoza iarnă