MENIU

ANM a emis cod galben de ploi în 17 județe. Vezi HARTA

Foto ilustrativ

17 județe din Maramureș, Transilvania, Moldova și nordul Crișanei sunt sub atenționare cod galben de ploi până duminică noaptea, potrivit avertizării Administrației Naționale de Meteorologie.

Codul galben de ploi expiră la ora 23.00

În această perioadă, în Maramureș, local în Transilvania, Moldova și nordul Crișanei vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe arii restrânse grindină.

Este vorba de județele Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Suceava, Brașov, Neamț, Bacău, Botoșani, Iași, Vaslui.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp și izolat 40...50 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii mai restrânse și în restul țării.

Mai multe articole despre:
vreme cod galben ploi furtuni inundatii