MENIU

ANM: 16 județe se află sub atenționare de cod galben

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, atenţionări nowcasting cod galben de ceaţă în 15 judeţe şi de vânt puternic într-un judeţ.

Zonele joace din judeţele Suceava, Vaslui, Bacău, Vrancea, Botoşani, Neamţ, Galați și Iaşi sunt sub avertizare cod galben de ceață emis de ANM până duminică la ora 11. Local, ceața reduce vizibilitatea sub 200 m și izolat sub 50 m, de aceea, poliția recomandă prudență la volan pe toate drumurile din Moldova.

Judeţul Caraş-Severin se află sub avertizare cod galben de vânt puternic până la ora 13.00. În zona de munte, dar şi în mai multe localităţi ale judeţului, se vor semnala intensificări ale vântului, care la rafală vor atinge şi 75 - 90 de kilometri pe oră.

Totodată, în judeţele Ialomița, Giurgiu, Brăila, Teleorman, Buzău, este cod galben de ceaţă până la ora 9.00. Județul Tulcea este sub cod galben de ceață până la ora 10.00, iar Harghita până la ora 11.00, aici cu posibile depuneri de chiciură.

Centrul Infotrafic anunţă că ceaţa reduce vizibilitatea în trafic sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri pe drumuri din judeţele Bacău, Botoşani, Galaţi, Harghita, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui şi Vrancea.

Pentru reducerea riscului de accidente, şoferii sunt sfătuiţi să reducă viteza, să evite manevrele riscante, să utilizeze luminile de ceaţă şi să crească distanţa în deplasare.

Mai multe articole despre:
ceaţă cod galben ANM atentionare anm