Animale ținute în condiții improprii, descoperite într-un apartament din Vulcan. Un câine a murit, după ce a sărit pe geam, de la etajul VIII
Descoperire șocantă într-un apartament din localitatea Vulcan, județul Hunedoara! Vorbim despre mai multe animale ținute în condiții care le puteau pune viața în pericol. Oamenii legii au acționat în urma unei sesizări. Sesizarea semnala și faptul că - înainte ca polițiștii să ajungă la fața locului - unul dintre câini a sărit pe fereastra apartamentului, situat la etajul al VIII-lea, decedând.
Polițiștii au descins la fața locului și au descoperit o situație degradantă și extrem de îngrijorătoare. Un individ se afla în grija a 6 câini și mai multe animale de companie din specia felină, însă condițiile în care acestea erau ținute erau complet inacceptabile. Lipsa hranei și a apei, precum și absența unui adăpost corespunzător și a tratamentelor medicale necesare au făcut ca animalele să se afle în pericol iminent, relatează Servus Hunedoara.
„La data de 12 martie 2024, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Hunedoara, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Vulcan, au intervenit pe raza municipiului Vulcan, ca urmare a unei sesizări privind faptul că, într-un apartament situat pe strada Mihai Eminescu, din localitate, un bărbat aplica rele tratamente față de 6 câini și mai multe animale din specia felină. Sesizarea semnala și faptul că (înainte ca polițiștii să ajungă la fața locului) unul dintre câini a sărit pe fereastra apartamentului, situat la etajul al VIII-lea, decedând.
Având în vedere condițiile insalubre și faptul că animalele nu beneficiau de hrană și apă în cantități suficiente, de un adăpost corespunzător sau de tratamente medicale, polițiștii au dispus plasarea acestora în adăpostul aparținând unei asociații pentru protecția animalelor”, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.
În conformitate cu prevederile Legii 205/2004 privind protecția animalelor, deținătorul animalelor a fost sancționat contravențional pentru tratamentul inuman aplicat acestora. În paralel, autoritățile au dispus plasarea animalelor în grija unei asociații specializate în protecția animalelor, unde acestea vor beneficia de îngrijire adecvată și de șansa la o viață mai bună.