MENIU

ANI: Deputatul Marin Anton a fost în incompatibilitate

ANI: Deputatul Marin Anton a fost în incompatibilitate

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că deputatul Marin Anton a fost în incompatibilitate timp de şapte luni, pentru că de la preluarea mandatului şi până în iulie 2013 a deţinut şi calitatea de titular al unei întreprinderi individuale.

Potrivit ANI, Marin Anton nu a respectat dispoziţiile articolului 82, alineatul 1, litera e) din Legea 161/2003, potrivit cărora "calitatea de deputat este incompatibilă cu: (…) calitatea de comerciant persoana fizică". Acesta a deţinut, simultan, atât funcţia de deputat, cât şi calitatea de titular întreprindere individuală în cadrul "Anton D. Marin Întreprindere Individuală".

"Persoana evaluată a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Anton Marin a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare", arată ANI într-un comunicat de presă transmis miercuri.

Mai multe articole despre:
ANI Marin Anton Marin Anton incompatibil