MENIU

Angela Similea, Corina Chiriac și Mirabela Dauer au fost certate decenii întregi din cauza unor bârfe. Cine le-a băgat bețe în roate

Angela Similea, Corina Chiriac și Mirabela Dauer au fost certate decenii întregi din cauza unor bârfe

Angela Similea, Corina Chiriac și Mirabela Dauer, cele trei voci de aur ale muzicii românești, nu au avut o relație de prietenie prea apropiată în viața reală. Însă puțini știu că tensiunile dintre ele au fost alimentate de o persoană din interiorul industriei muzicale, care nu a contenit să „plimbe” bârfe dintr-o parte în alta. Abia după mult timp, cele trei cântărețe au reușit să descopere adevărul și să lămurească totul, depășind bârfele care le-au despărțit și întorcându-se spre o prietenie sinceră.

Cele trei cântărețe care țineau fanii lipiți de televizor în timpul comunismului au spus mereu că „noi ne adresăm fiecare unui segment de public diferit, iar conflicte au fost doar între fanii noștri”, realitatea se pare că a fost cu totul alta. La un moment dat, în presă, a apărut unul dintre motivele scandalului dintre cele trei artiste.

După ce au declarat că fanii au creat conflictul dintre ele, s-a aflat și adevăratul motiv pentru care Mirabela Dauer, Angela Similea și Corina Chiriac și-au răcit relația de prietenie. Surse Click spun că, pe la sfârșitul anilor 80, Mihai Constantinescu ar fi fost cel care a intervenit în prietenia lor. Acesta le-a transmis fiecăreia că cealaltă o vorbește de rău în particular. De atunci, vedetele nu au mai participat împreună la turnee naționale și internaționale și au devenit rivale.

Motivul pentru care Constantinescu ar fi băgat intrigi în relația cântărețelor ar fi fost din dorința sa de a apărea pe afișele concertelor în care cântau, de obicei, Mirabela Dauer și Corina Chiriac. Mai mult, acesta a și reusit să își îndeplinească scopul, eliminând-o pe Corina Chiriac și reușind să cânte în turnee alături de Mirabela. Despre manevra cu pricina, solistele au aflat abia în urmă cu câțiva ani și au realizat că au făcut o mare greșeală atunci când au tras concluzii pripite una despre cealaltă.

Prețurile exorbitante din restaurantele din Turcia îi sperie pe turiștii români. „E prea mult, nu-mi mai trebuie”

În trecut, s-a scris în presă că Angela Similea ar fi oprit un recital al Corinei Chiriac, undeva la finalul anului 2003. Deși publicul a aplaudat-o îndelung, cerându-i să continue spectacolul, Horia Moculescu a intervenit.

„Nu mai e timp, Corina… O doamnă a muzicii, care cântă ultima în spectacol, se grăbește, deoarece e noapte, e ceață și stă departe de București…”, ar fi spus Horia Moculescu, în timpul spectacolului, la acea vreme.

Acesta făcea referire la Angela Similea, care atunci când a ajuns pe scenă, a vorbit timp de 15 minute, înaintea recitalului. Acest lucru a creat controverse în rândul spectatorilor, drept pentru care cineva din public a întrebat: „Acum nu se mai grăbește?”

În cele din urmă, în anul 2019, cele trei cântărețe s-au reunit. Angela Similea și-a lansat un album, iar cu această ocazie a fost invitată în emisiunea „Opriți timpul” moderată de Corina Chiriac. De altfel, și Mirabela Dauer a fost prezentă alături de compozitorul Marius Țeicu. Împreună au depănat amintiri și au cântat câteva dintre melodiile care le-au consacrat.

Studiul care răstoarnă tot ce știam despre cutremure. Ce le-ar putea declanșa - rezultatele cercetătorilor japonezi