Angela Merkel este de acord cu Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, s-a pronunţat marţi în favoarea reluării negocierilor Uniunii Europene cu Statele Unite pentru Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP).
Acordul de liber schimb cu SUA ar permite "să ne rezolvăm împreună toate problemele", a susţinut Merkel la un congres economic organizat de partidul său, Uniunea Creştin-Democrată (UCD).
Cancelarul a arătat că relaţiile comerciale globale nu sunt un joc cu sumă nulă, în care unii câştigă iar alţii pierd. Reuters remarcă tonul ei împăciuitor înaintea summitului G20 de săptămâna viitoare, de la Hamburg."Viziunea mea asupra globalizării este că într-o lume globală şi interconectată avem nevoie de un sistem comercial bazat pe reguli, în care toate părţile să poată câştiga", a spus ea.
Referitor la uriaşul excedent comercial al Germaniei, Angela Merkel a explicat că acesta se datorează parţial unor factori pe care nu îi poate influenţa, printre care politica monetară a Băncii Centrale Europene şi preţul energiei.