Angela Merkel cere Franței și Italiei să intensifice ritmul reformelor
Reformele economice demarate în Franța și Italia sunt insuficiente, a apreciat cancelarul german Angela Merkel într-un interviu acordat cotidianului Die Welt, la o săptămână după ce Comisia Europeană a acordat acestor țări un ultim răgaz pentru a lua măsuri de reducere a datoriei publice și a deficitului bugetar, consemnează AFP, potrivit AGERPRES.
Executivul european 'a stabilit un calendar în cadrul căruia Franța și Italia vor trebui să prezinte măsuri suplimentare', dar 'le-a atras totodată în mod clar atenția că ce au propus până în prezent nu este de ajuns, lucru cu care sunt de acord', a punctat șefa guvernului de la Berlin în interviul publicat duminică.
Reacția ei survine cu două zile înaintea așteptatei sale realegeri la conducere Uniunii Creștin-Democrate (CDU), cu ocazia congresului acestei formațiuni.
La sfârșitul lunii noiembrie, Comisia Europeană a decis că bugetele Franței și Italiei pe anul 2015 nu respectă regulile comunitare și acordat guvernelor de la Paris și Roma un ultim răgaz de trei luni pentru a începe efectiv implementarea de măsuri vizând reducerea deficitului bugetar și a datoriei publice, în caz contrar urmând să se instituie sancțiuni împotriva lor.
Oficialii germani au criticat adesea deficitul bugetar prea ridicat al Franței, critici ce s-au intensificat în ultimele săptămâni și care ilustrează de asemenea divergențele dintre Paris și Berlin în ce privește politicile economice. Germania este consecventă reformelor și politicii de austeritate, în timp ce Franța susține ideea unui deficit bugetar mai ridicat pentru a stimula creșterea economică.