Angela Merkel: Brexitul poate fi un "punct de ruptură" în istoria europeană
Cancelarul german Angela Merkel a estimat vineri la Varșovia că ieșirea Marii Britanii din UE poate fi un "punct de ruptură" în istoria blocului comunitar dacă nu se iau "măsuri corecte" care să aibă ca obiectiv avansarea către un viitor "prosper", în timp ce liderii țărilor Grupului de la Vișegrad au insistat asupra reformării Uniunii Europene, relatează agenția EFE.
Angela Merkel a avut în capitala poloneză o reuniune cu liderii acestor țări (Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria) în cadrul turneului ei în mai multe state ale UE pentru pregătirea summitului european ce va avea loc pe 16 septembrie la Bratislava și la care Marea Britanie nu va participa.
"Bratislava nu va fi sfârșitul, ci începutul", a mai spus șefa guvernului de la Berlin, care a cerut o abordare "responsabilă" a consecințelor Brexitului și să se ia în discuție viitorul spre care trebuie să se îndrepte UE, întrucât "cetățenii vor accepta numai o Uniune Europeană care să facă totul pentru a prospera".
PROMOTIE LA eMAG! CONSULTATI TOATE OFERTELE AICI!!!
La rândul lor, liderii Grupului de la Vișegrad au cerut reforme profunde pentru ca UE să se adapteze situației rezultate în urma Brexitului, criticând totodată modul în care Bruxelles-ul a gestionat criza refugiaților.
Discuțiile pe care Angela Merkel le-a avut vineri la Varșovia au fost centrate pe problema imigrației, dar și pe chestiunile economice și de securitate. Această ultimă temă preocupă în mod special guvernele polonez și ungar, șeful executivului de la Budapesta, Viktor Orban, cerând crearea cât mai rapidă a unei armate comune europene.
Premierul ungar a vorbit și despre modul în care el vede reforma Uniunii Europene, el estimând că blocul comunitar se confruntă cu o "pierdere a capacității de adaptare practic la toate capitolele, inclusiv depășirea crizei economice, migrația și problemele privind securitatea europeană". În opinia lui Orban, "Consiliul European este cel care trebuie să ghideze UE, în timp ce Comisia Europeană trebuie să înceteze să se amestece în politică".
La rândul ei, gazda reuniunii, premierul polonez Beata Szydlo, a împărtășit abordarea colegilor ei din Grupul de la Vișegrad și a cerut reforme pentru o Europă "mai puternică și care să aprofundeze ceea ce îi unește pe membrii ei, nu ceea ce îi divizează".
Șefa guvernului de la Varșovia a subliniat necesitatea "de a se aborda printr-o discuție serioasă chestiunea securității, atât externe cât și interne, pentru a da un răspuns eficient provocării terorismului și crizei migratorii". Ea a pledat pentru consolidarea frontierelor externe ale UE, cooperare internațională și acordarea de ajutoare umanitare țărilor de origine ale migranților.