MENIU

Angela Merkel, atacată cu roșii în timpul unui miting electoral la Heidelberg

Cancelarul german, Angela Merkel, a fost atacată cu roșii marți, în timp ce susținea un discurs în cadrul unui miting electoral în orașul universitar Heidelberg, în sudul Germaniei, au relatat DPA și Der Spiegel.

Poliția a precizat că două roșii au fost aruncate spre scena unde se afla Angela Merkel, dar nu în același timp. Stropi dintr-o roșie au ajuns pe șoldul ei stâng, iar o roșie a nimerit-o pe moderatoarea Claudia von Brauchitsch, care se afla alături de cancelar.

Angela Merkel a reacționat cu calm și i-a întins o batistă moderatoarei ca să se șteargă. În momentul în care au fost aruncate roșiile din mulțime cancelarul german deja își termina discursul.

Nu se știe cine au aruncat roșiile, dar poliția a declanșat o anchetă pentru tentativă de agresiune.

Merkel a participat mai târziu la o dezbatere, fiind îmbrăcată în același sacou pe care îl purta în timpul mitingului când a fost atacată cu roșii.

În timpul discursului, persoane din mulțime au fluierat și strigat: "Trădătoare de popor", "Ipocrită" și "Mincinoasă", insulte folosite adesea de către membrii grupărilor de extrema dreaptă din Germania.

Sursa: agerpres.ro

Mai multe articole despre:
Germania alegeri Angela Merkel