Angel Tâlvăr face lumină în scandalul dronelor rusești căzute pe teritoriul României
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, susține că MApN a negat în cunoştinţă de cauză că drone ruseşti au căzut pe teritoriul României.
„Ministerul Apărării a negat faptul că drone ruseşti ar fi căzut pe teritoriul naţional şi a făcut-o în cunoştinţă de cauză pentru că (...) suntem prezenţi prin tot ce înseamnă capabilităţi menite să avertizeze şi să monitorizeze situaţia din zonă, motiv pentru care informaţiile pe care noi le dăm sunt sub semnul acurateţei şi al corectitudinii din toate punctele de vedere", a punctat ministrul Apărării.
În ceea ce priveşte securitatea navigatorilor români care transportă cereale din porturile ucrainene, Angel Tîlvăr a precizat: "În arhitectura de siguranţă a României avem şi Gardă de Coastă, avem şi Poliţie de Frontieră, deci nu s-a pus problema ca Ministerul Apărării Naţionale să aibă extrateritorial atribuţii în acest sens".
Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, citat de Reuters, a spus luni că ţara sa deţine probe fotografice care arată că drone ruseşti au lovit teritoriul României în timpul unui atac asupra infrastructurii dintr-un port ucrainean de la Dunăre.