MENIU

Angajatorii germani vor plăti îngrijirile pentru cei peste 200 de angajați români infectați cu coronavirus, anunță MAE

abator germania

Cei peste 200 de angajaţi români ai unui abator din Birkenfeld, de lângă oraşul german Pforzheim,  confirmați pozitiv cu COVID-19, au asigurări medicale, iar partea germană va plăti pentru carantinarea, eventual spitalizarea acestora, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE), citat de Agerpres.

MAE  susține că, potrivit autorităţilor germane, din numărul total de 1.100 angajaţi ai abatorului, 500 sunt cetăţeni români.

Până în prezent, ca urmare a testării tuturor angajaţilor, există date care confirmă infectarea cu coronavirus a 250 persoane. Cu o zi în urmă, MAE preciza într-un comunicat că peste 200 dintre aceştia sunt români.

Cei confirmaţi ca fiind infectaţi au fost cazaţi în trei spaţii de carantină în apropierea oraşului, conform reglementărilor locale aplicabile.

"Evoluţia stării de sănătate a persoanelor contaminate este monitorizată constant de oficiul de sănătate publică local, iar centrele de carantină sunt supravegheate permanent de un serviciu de pază. De asemenea, autorităţile germane au confirmat că toţi angajaţii au asigurări medicale, iar eventualele cheltuieli de carantinare / spitalizare vor fi suportate de către partea germană", punctează ministerul român.

Totodată, cu privire la beneficiile sociale aplicabile, conform prevederilor legislative germane, angajaţii sunt plătiţi pe perioada carantinei sau a internării în spital. Aceste informaţii au fost confirmate şi de către angajatorii direcţi ai lucrătorilor români, respectiv companiile subcontractate de către abatorul german.

MAE menţionează că, până la acest moment, la nivelul Ambasadei României la Berlin şi la nivelul Consulatului General al României la Stuttgart, nu au fost primite solicitări de asistenţă din partea cetăţenilor români menţionaţi şi nici solicitări de repatriere.