Angajat al Primăriei Năvodari, infectat cu COVID-19. Activitatea Serviciului de Taxe și Impozite, suspendată
Serviciul de Taxe și Impozite își sistează activitatea cu publicul, începând de astăzi, 06.10.2020, ca urmare a confirmării infectării cu COVID-19 a unui angajat, anunță primăria Năvodari, scrie realitateadeconstanta.net.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) va efectua ancheta epidemiologică și va decide, potrivit legii, măsurile ce se impun.
Între timp, Primăria Năvodari a demarat procedurile pentru realizarea dezinfecției în sediul Serviciului de Taxe și Impozite.
Cetățenii interesați se pot adresa pe e-mail și telefonic pentru rezolvarea diferitelor probleme sau depuneri de documente aferente Serviciului de Taxe și Impozite (tel: 0241762675, email: impozite@primaria-navodari.ro; pnavodari@yahoo.com).
De asemenea, pentru plata taxelor și impozitelor locale, Primăria Năvodari vă pune la dispoziție sistemul electronic de plată ETAX.