MENIU

Angajat al Ambasadei României la Washington, testat pozitiv cu Covid-19. Activitatea secției consulare, suspendată

Angajat al Ambasadei României la Washington, testat pozitiv

Un angajat al Ambasadei României la Washington a fost confirmat cu noul coronavirus. MAE anunță că acesta se află sub supraveghere medicală, starea sa de sănătate fiind bună. Activitatea Secţiei Consulare a Ambasadei României la Washington a fost suspendată, de marți.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că au fost luate măsurile necesare atât în relația cu autoritățile de acolo, cât și măsuri de protecție pentru ceilalți angajați ai misiunii diplomatice, dar și pentru famiile lor. În perioada următoare, activitatea Ambasadei României în Statele Unite ale Americii va fi adaptată astfel încât ceilalți angajați să nu fie expuși, respectându-se distanțarea socială și autoizolarea, transmite Realitate Plus.

Activitatea Secţiei Consulare a Ambasadei României la Washington a fost suspendată, iar programările stabilite pentru perioada următoare, prin intermediul www.econsulat.ro, au fost anulate. În această perioadă, serviciile consulare, inclusiv cele de urgenţă, vor fi asigurate de celelalte oficii consulare ale României aflate pe teritoriul Statelor Unite ale Americii: de la New York, Miami, Chicago şi Los Angeles, transmite sursa citată.

Mai multe articole despre:
covid ambasada romaniei washington