Unul din cei doi angajați ai Alro Slatina, răniți într-un accident de muncă în luna iunie, a decedat
Muncitorul în vârstă de 32 de ani, implicat în accidentul grav de muncă de la Alro Slatina petrecut luna trecută, a decedat la spitalul din Timişoara, unde fusese transferat de la Craiova, relatează realitateadeolt.net.
Tânărul a fost transferat, pe 26 iunie, cu avionul de la Craiova, la Timişoara, acesta suferind arsuri pe 70% din suprafaţa corpului.
Cei doi muncitori, unul de 32 de ani şi celălalt de 43 de ani, au fost surprinşi de un incendiu, în timp ce tăiau nişte conducte dezafectate. Lichidul scurs a luat focul la contactul cu temperatura ridicată. Cei doi lucrau la înălţime, pe o platformă, la aproximativ 3.5 metri. Cel care a reuşit să sară are arsuri superficiale. Tânărul cu arsuri pe 70% din corp nu a reuşit să sară, deoarece era prins în centură.
Starea muncitorului de 43 de ani este stabilă, acesta suferind arsuri superficiale, pe 15% din suprafaţa corpului, dar şi fractură la mâna stângă.
Vă reamintim că accidentul de muncă în care cei doi angajaţi ai Alro Slatina au fost grav răniți s-a petrecut pe 22 iunie.