MENIU

Andrei Muraru, viitor ambasador în SUA! Cine este cel care îi va lua locul lui George Maior

Andrei Muraru

Andrei Muraru, consilier prezidențial, va fi numit ambasador al României în Statele Unite ale Americii, conform surselor Realitatea PLUS. El va fi în locul lui George Maior, fost director al SRI, care a fost rechemat în țară de către președintele Klaus Iohannis.

Numele lui Muraru a fost stabilit de către președintele Klaus Iohannis și ministrul MAE - Bogdan Aurescu. Procedura de numire va mai dura câteva zile deoarece sunt anumite proceduri de făcut, întâi trebuie obținută avizarea din partea SUA, potrivit surselor Realitatea PLUS.

Andrei Muraru este consilier prezidențial la Departamentul Relații cu Autoritățile Publice și Societatea Civilă. Este absolvent al Facultății de Istorie (2005), licențiat al programului de master "Românii și Europa" (2007) și doctor în Istorie (2011) al Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași.

A lucrat în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) încă de la înfiinţare (2006), ocupând diferite poziții, de la expert-cercetător la președinte executiv (2012-2014). În perioada 2006-2009, a fost consilier la Cancelaria Primului-ministru şi consilier al directorului general al Arhivelor Naţionale ale României. A fost membru al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune (2014). În intervalul iulie-decembrie 2014, a fost consilier personal al președintelui Partidului Național Liberal, Klaus Iohannis.

Andrei Muraru este lector universitar în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană) şi cercetător ştiinţific III la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel".

Mai multe articole despre:
andrei muraru