MENIU

Andrei Ioniţă a câştigat „Wimbledon”-ul muzicii clasice

Competiţia Internaţională Ceaikovski ne aduce o surpriză uriaşă. Tânărul interpret de 20 de ani Andrei Ioniţă a câştigat concursul pentru violoncel. Ioniţă a primit medalia de aur şi premiul de 30 000 de dolari.

Andrei Ioniţă, un tânăr interpret român de doar 20 de ani, s-a impus la concursul de violoncel în cadrul Competiţiei Internaţionale Ceaikovski, cel mai reputat concurs de muzică clasică. Competiţia e la a 15-a ediţie, este transmisă în direct online şi la tv şi este urmărită de 10 milioane de melomani din toată lumea. Un specialist, agasat de atenţia acordată sportivilor în detrimentul artiştilor români, ni l-a descris ca un Wimbledon al muzicii clasice.

Performanţa lui Ioniţă este uluitoare dar nu surprinzătoare, în ultimii ani a mai câştigat câteva locuri fruntaşe în câteva competiţii prestigioase. Însă de data asta a fost vizibil şocat la anunţul câştigătorului, aşa au descris organizatorii momentul în anunţul oficial.

Medalia de argint a mers la Alexander Ramm din Rusia (20 000 de dolari) şi medalia de bronz către Alexander Bulzov, tot din Rusia (premiul de 10 000 de dolari).

Concursul la pian a fost de intensitate maximă, mulţi concurenţi foarte talentaţi cu interpretări memorabile. A câştigat Dmitri Masleev. Concurentul fusese anunţat cu puţin înainte de începerea competiţiei că i-a murit mama.

 George Li, un extraordinar artist american, a luat premiul al doilea pentru intepretarea sa la pian.

Îi puteţi asculta pe siteul festivalului pe Andrei Ioniţă şi pe toţi ceilalţi premianţi.

Mai multe articole despre:
medalia de aur violoncel Andrei Ionita Ceaikovski