Anchete la Suceava, după ce o mamă şi bebeluşul ei au murit la Spitalul din Rădăuţi
Mai multe anchete au fost declanşate, luni, la Suceava, după ce o mamă şi bebeluşul ei abia născut au murit la Spitalul din Rădăuţi, la câteva ore după ce femeia a născut.
Mai multe anchete au fost deschise, luni, de Direcţia de Sănătate Publică Suceava, Colegiul Medicilor şi de Inspectoratul de Poliţie Suceava, după ce femeie în vârstă de 40 de ani, din Vicovu de Sus, şi copilul său nou-născut au murit, sâmbătă, la Spitalul Municipal din Rădăuţi.
Conform conducerii Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, instituţia s-a autosesizat şi a declanşat o anchetă după ce la sediul DSP a ajuns o informare despre această situaţie de la Spitalul Municipal din Rădăuţi.
„Am declanşat o anchetă administrativă deocamdată, ne-am autosesizat şi aşteptăm să primim documentele. Am primit o informare în dimineaţa acestei zilei (luni – n.r.) de la Spitalul din Rădăuţi”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul DSP Suceava, Cătălina Zorescu.
Managerul Spitalului Municipal din Rădăuţi, Traian Andronachi, a declarat că a fost declanşată o anchetă şi la nivelul spitalului, primele concluzii fiind că medicii au respectat toate procedurile şi toate protocoalele terapeutice şi se aşteaptă rezultatul necropsiilor.
„Există o anchetă în derulare privind acest caz, au fost solicitate puncte de vedere de la toate persoanele implicate. Se aşteaptă în momentul de faţă raportul de la medicul anatomopatolog şi de la Serviciul de Medicină Legală. Conform rapoartelor pe care le-am primit de la toţi medicii implicaţi reiese că s-au respectat în totalitate procedurile şi protocolalele terapeutice”, a spus Andronachi.
Femeia, în vârstă de 40 de ani, din Vicovu de Sus, se afla la a treia naştere. Ea mai avea două fete, una de 19 şi o alta - de 14 ani.
Rudele femeii spun că acesta se afla în evidenţele medicale cu o ciroză hepatică veche, tratată, iar pe perioada sarcinii s-a aflat tot timpul sub supraveghere medicală. În urmă cu trei săptămâni, femeia a primit din partea medicului care o supraveghea recomandarea de naştere naturală.
Gravida a ajuns, vineri dimineaţa, la Spitalul Municipal din Rădăuţi, unde i-a fost efectuată o injecţie pentru dilatare şi, pentru că după patru ore nu şi-a făcut efectul, a fost trimisă acasă. La spital a revenit vineri seara, iar în cursul dimineţii de sâmbătă născut un băieţel care, conform personalului medical ar fi avut la naştere scorul apgar 1 (nota primită de copil la naştere – n.r.), a fost resuscitat de neonatolog însă fără succes, fiind declarat decesul acestuia.
Câteva ore mai târziu, şi starea mamei s-a agravat, a intrat în stop cardio-respirator, iar manevrele de resuscitare nu au dat rezultate.