MENIU

Anchete în lanț la Spitalul "Sfântul Pantelimon", după decesele de la ATI. Corpul de control al premierului intervine 

Anchete în lanț la Spitalul "Sfântul Pantelimon", după decesele de la ATI. Corpul de control al premierului intervine 

Un nou val de anchete au fost deschise după decesele suspecte de la Spitalul Pantelimon.

Corpul de Control al premierului verifică modul în care Ministerul Sănătății a făcut ancheta la spital în luna aprilie, iar în funcție de rezultate, Marcel Ciolacu va decide dacă Alexandru Rafila mai rămâne în Guvern. 

Spitalul are încă o anchetă internă în derulare după ce o asistentă a găsit un injectomat scos din priză. 

Partenerul sinucigaș ai "doamnei cu coasa" de la Sf. Pantelimon urmează să fie audiat de procurorii militari

În paralel, bolnavii refuză în continuare internarea aici, iar mai mulți medici ATI din Franța au sărit în sprijinul celor două doctorițe și critică lipsurile din sistemul medical. Aceștia spun că este nevoie de un cadru legal în țara noastră pentru a apăra atât pacienții, cât și medicii. 

Șeful Corpului de Control al Ministerului Sănătății, Sorin Luca, a demisionat 

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că, până în acest moment, nu i s-a cerut demisia. Singura demisie de până acum, de la izbucnirea scandalului, a fost cea a șefului Corpului de Control al Ministerului Sănătății, Sorin Luca.

În aprilie – după ce un asistent medical a susținut că, în perioada 4-7 aprilie, la ATI de la Sf. Pantelimon ar fi decedat 20 de pacienti din cauză că medicii le-ar fi administrat noradrenalină în doze necorespunzătoare – Corpul de Control de la Sănătate, condus de Sorin Luca, a fost în control.

Raportul scris în urma controlului făcut în perioada 12-16 aprilie arăta că informațiile apărute în spațiul public cu privire la pacienți nu se susțin, iar pacientii care au decedat la ATI (Anestezie Terapie Intensivă) au fost tratati corect. Toate procedurile au fost respectate, arată raportul.

După informațiile apărute în spațiul public, Parchetul de pe lângă Tribunalul București s-a autosesizat și a început o anchetă penală la „Sf. Pantelimon”. În urma acestei anchete, două doctorițe au fost arestate preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de ucidere din culpă și omor cu premeditare.

Dosarul de la Spitalul Sfântul Pantelimon. Conversații șocante între „doamna cu coasa” și iubitul sinucigaș

Spitalul „Sf. Pantelimon” are, de luni, 12 august, un nou manager interimar, numit pentru două luni. Este vorba despre Răzvan Jitianu, medic primar chirurgie generală, coordonator al Blocului Operator Central al spitalului din București.

Acesta a sesizat din nou Parchetul, chiar în prima zi de mandat, după ce o asistentă medicală de la ATI i-a trimis o sesizare scrisă în care susține că, pe 10 august, a observat că un injectomat de la patul unui pacient era scos din priză.

Pacientul fusese operat de manager și a decedat. Asistenta a anunțat că injectomatul nu era în priză la două zile după ce l-a observat.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat că a extins ancheta și că are în lucru încă cinci cazuri de moarte suspectă la secția de terapie intensivă a Spitalului „Sf. Pantelimon”, din Capitală.

Aceste cazuri au fost deschise înainte de arestarea preventivă a celor două doctorițe de la „Sf. Pantelimon” acuzate de omor calificat cu premeditare și tentativă de omor calificat cu premeditare.

Până acum, în cazul Pantelimon au fost audiați mai mulți medici, inclusiv șefa secției ATI - Florina Pompilian, care luni a fost audiată timp de șase ore ca martor la Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei.

Impactul scandalului de la Spitalul Sfântul Pantelimon. Cât de mult a scăzut rata deceselor în prezent la această unitate sanitară