MENIU

Anchetatorii nu au probe suficiente împotriva lui Cristian Cioacă

Cazul Elodia Ghinescu a fost un subiect unul dintre subiectele preferate ale presei în ultima jumătate de an. După misterioasa dispariţie a avocatei, la sfârşitul lunii august, s-a declanşat cea mai mediatizată şi controversată anchetă a anului trecut. Sute de jandarmi şi poliţişti, ajutaţi de câini specializaţi, au răscolit pădurile şi lacurile din trei judeţe.

Toate probele descoperite de-a lungul anchetei au condus la incriminarea lui Cristian Cioacă, soţul Elodiei. Uniforma de poliţist găsită în pădure, urmele de sânge de pe uşă dormitorului, firele de păr din portbagajul maşinii şi lista convorbirilor telefonice nu au fost însă suficiente pentru ca poliţistul să ajungă în spatele gratiilor. Comportamentul, declaraţiile şi gesturile acestuia au fost însă suspecte. Proba cu detectorul de minciuni şi analizele unor psihologi au arătat că poliţistul ar putea fi vinovat.

Concediile medicale pe care şi le-a luat şi apoi declaraţiile contradictorii au întărit această impresie. Au existat momente în care părea plauzibilă ipoteza dispariţiei sau chiar a răpirii avocatei. Au fost speculate legăturilor avocatei cu lumea interlopă şi s-a vorbit despre un posibil amant. Probele au întârziat însă să apară, în ciuda eforturilor. Totul fără nici un rezultat. Părinţii Elodiei au susţinut tot timpul că ea a fost ucisă, iar Cristian Cioacă a declarat că ea trăieşte undeva ascunsă.

Mai mult decât atât, la sfârşitul anului trecut, Cioacă declara că soţia sa i-ar fi trimis în dar, de Crăciun, un ceas şi o felicitare. În urmă cu 5 zile, Curtea de Apel Braşov i-a ridicat poliţistului interdicţia de a părăsi ţara.
Mai multe articole despre:
proces elodia cioacă