Anchetă URIAȘĂ în Iași: Un copil cu dizabilități, lovit cu CRUZIME de un bărbat. Se presupune că agresorul ar fi chiar tatăl său
Reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Iaşi, dar şi poliţiştii, au declanşat anchete după ce pe internet au apărut imagini cu un bărbat care lovește cu pumnul un copil cu handicap. Verificările arătă că bărbatul ar fi chiar tatăl copilului.
Potrivit imaginilor, băiatul de 12 ani se juca cu bărbatul respectiv, stând pe genunchii acestuia, iar la un moment totul degenerează, iar bărbatul îl loveşte pe copil cu pumnul peste faţă. Copilul reuşeşte să fugă, plângând de durere, relatează HotNews.ro.
Șocant este că cea care filmează întreaga scenă este chiar mama copilului, atât ea, cât şi fiul ei fiind persoane cu dizabilități.
Instituţia a deschis o anchetă în acest caz. Atât copilul, cât și mama acestuia au fost internaţi într-un centru special din municipiul Iaşi.
"Se pare că bărbatul este chiar tatăl copilului, urmează să vedem exact acest lucru. Părinţii sunt în divorţ. Ne-am întâlnit cu mama şi copilul, ei au fost internaţi între timp într-un centru special. Copilul a stat de vorbă azi cu un psiholog. Vom stabili dacă mama, care şi ea are probleme de handicap, este în stare să mai aibă grijă de acest copil", a declarat Tiberiu Bantaş, purtător de cuvânt al DGASPC Iaşi.
Poliţiştii au deschis dosar penal în acest caz, pentru violenţă în familie şi rele tratamente aplicate minorului.
Mai multe articole despre:
iasi
ancheta iasi
copil lovit iasi
copil cu dizabilitati
copil cu handicap iasi