MENIU

Anchetă URIAȘĂ după moartea unui junior fotbalist care a jucat la Dinamo. Piscina în care a înotat înainte de a i se face rău a fost închisă

Tânărul a ajuns la spital după ce și-a petrecut ziua la piscină

Anchetă de amploare după moartea fotbalistului în vârstă de doar 16 ani, din Râmnicu Sărat. Familia crede că acesta ar fi luat o bacterie de la piscină, iar bazinul în care a intrat băiatul este acum închis de autorități pentru verificări. Când a ajuns la spital, medicii i-ar fi pus tânărului o perfuzie și l-au trimis acasă, spun părinții. Trei zile mai târziu a ajuns la un spital din Capitală, însă starea lui era rea gravă și n-a mai putut fi salvat.

Drama familiei a început în urmă cu câteva zile, atunci când băiatul a fost la o piscină, iar la scurt timp a început să se simtă rău. A ajuns de urgență la spitalul din Râmnicu Sărat, iar adolescentul ar fi fost diagnosticat în primă fază cu „insolație cu edem cerebral”. El le povestise medicilor de la urgență că a înotat într-o piscină din oraș, unde a făcut scufundări și a înghițit multă apă. Familia lui spune că după ce i s-au administrat perfuzii, a fost trimis acasă.

Trei zile mai târziu, Sorin a fost adus din nou la spital. De această dată, pentru că starea lui era tot mai gravă, a fost transferat în Capitală, la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, cu diagnosticul de „stare toxicoseptică”.

Familia acuză acum că băiatul a murit după ce a luat o bacterie din apa de la piscină. Ei susțin că din cauza bacteriei a făcut o formă de meningită, iar medicii nu au descoperit la timp. Deocamdată încă se așteaptă rezultatul necropsiei care va stabili cauzele decesului.

Între timp, bazinul în care a înotat băiatul a fost închis pentru verificări. Anunțul morții tragice a fost făcut de Academia de Fotbal CS Dinamo, unde Sorin Florin Nazîru a jucat până la sfârșitul sezonului trecut.

Doliu la Dinamo. Un junior a murit în urma unui accident cumplit, la doar 16 ani

 

 

 

 

Mai multe articole despre:
fotbalist mort dinamo moarte meningita virala piscina