Ancheta privind originea COVID-19, REDESCHISĂ de OMS. Care este cea mai PLAUZIBILĂ teorie
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) formează o nouă echipă de specialiști pentru a cerceta originea noului coronavirus. În principal, se dorește să se stabilească dacă virusul SARS-CoV-2 a fost scăpat dintr-un laborator din Wuhan, acesta fiind unul dintre scenariile luate în calcul de reprezentanții OMS și la prima ancheta desfășurată în decursul acestui an. Echipa anterioară nu a putut ajunge la o concluzie certă legată de acest aspect.
Grupul consultativ științific pentru originile noilor agenți patogeni va fi format din 20 de specialiști, între care experți în siguranța în laborator, în biosecuritate, geneticieni și experți în boli ale animalelor, relatează DCNews.ro.
Teoria conform căreia virusul SARS-CoV-2 a fost scăpat de la Institutul de virologie din Wuhan, la sfârșitul lui 2019, a fost populară o perioadă bună de timp. Totuși, ea a fost respinsă de mai multe ori până când, în această vară, mai mulți oameni de știință au spus că teoria nu ar putea fi exclusă în totalitate.
China neagă în continuare ipoteza virusului scăpat din laboratorul din Wuhan.
Reamintim că, la sfârşitul lunii august, experţi de la OMS, autorii unui raport despre originea maladiei COVID-19, avertizau că se află "într-un punct mort" în cazul cercetărilor pe marginea acestui subiect. Ei au făcut parte dintr-o echipă de 17 experţi internaţionali mandataţi de OMS şi 17 experţi chinezi, al căror raport a fost publicat pe 29 martie, după o anchetă realizată în luna ianuarie în oraşul Wuhan, mai arată sursa citată.