MENIU

Anchetă la un supermarket din Suceava. Un angajat a căzut de la aproape 5 metri înălţime

<p>Accident cumplit &icirc;n Reşiţa. Patru persoane, rănite grav</p>

Poliţia Suceava a început o anchetă după ce un angajat al unui supermarket din municipiu, aflat în timpul programului de muncă, a căzut de la circa cinci metri înălţime, în condiţiile în care s-a sprijinit de o balustradă care s-a desprins.

Poliţia Judeţeană Suceava a anunţat, joi, că a deschis un dosar penal pentru "neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, ”nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” şi ”vătămare corporală din culpă”, după ce un tânăr de 25 de ani, angajat al unui supermarket din Suceava, a suferit, miercuri după-amiază, un accident de muncă, scrie Mediafax.

Potrivit cercetărilor, tânărul, care se afla în timpul programului de lucru, s-a sprijinit de o balustradă aflată la o înălţime de circa 4,7 metri, însă aceasta s-a desprins, iar angajatul a căzut peste un stand din carton şi ulterior pe pardoseala depozitului.

Tânărul a fost transportat cu ambulanţa la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

El a fost internat cu "politraumatism prin precipitare de la alt nivel, traumatism cranio cerebral minor, contuzie de coloană lombară şi fractură de calcaneu drept”.