MENIU

Anchetă la Spitalul Bălăceanca. Ce au făcut doi pacienţi cu grave afecţiuni psihice

<p>Anchetă la Spitalul Bălăceanca. Ce au făcut doi pacienţi cu grave afecţiuni psihice</p>

Anchetă la Spitalul de Psihiatrie Bălăceanca, după ce doi pacienţi cu grave afecţiuni psihice s-au luat la bătaie cu pumnii şi picioarele, iar unul dintre ei a ajuns în comă la spital.

Cearta tinerilor, spun surse apropiate anchetei, ar fi pornit de la faptul că erau nevoiţi să doarmă în acelaşi pat.

Victima, un tânăr de 25 de ani a fost găsită în stare de inconştienţă de către infirmieri şi transportată de urgenţă la Spitalul "Bagdasar Arseni" din Capitală.

Din anul 1998, tânărul era internat la Spitalul de Psihiatrie Bălăceanca, suferind de handicap locomotor sever, la fel ca şi agresorul său.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov au dechis o anchetă pentru a stabili cauza care a dus la producerea incidentului dar şi, dacă, personalul medical se face în vreun fel vinovat.

"Este deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii de tentativă la omor, Urmează să se desfăşoare activităţi de audieri, inclusiv personalul spitalului care a avut legătură împrejurările comiterii faptei. Este vb de persoane cu deficienţe, handicap fizic sever, atât în ceea ce priveşte agresorul cât şi victima", a afirmat Mihnea Nicolescu, procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.