MENIU

Anchetă la o școală după ce elevii au primit la Evaluarea Națională subiectele în limba maghiară

Elevii au primit la Evaluarea Națională subiectele în limba maghiară

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj face anchetă la Şcoala Gimnazială din comuna Predeşti, după ce elevii care au susţinut, marţi, proba scrisă la Limba română în cadrul Evaluării Naţionale au primit subiectele pentru şcolile care studiază în limba maghiară, motiv pentru care elevii au fost chemaţi după-amiază să reia proba cu subiecte de rezervă.

Potrivit inspectorului general Daniel Ion, se va propune încetarea contractului de management pentru directorul şcolii, precum şi sancţionarea cadrelor didactice care au făcut parte din comisia de examen şi nu au observat eroarea.

"La Predeşti a fost făcută deja o anchetă şi se va propune încetarea contractului de management pentru directorul şcolii care ocupă funcţia prin detaşare în interesul învăţământului şi vor fi sancţionate cadrele didactice care au făcut parte din comisia de examen şi care nu au observat că au fost distribuite subiecte de limba română specifice şcolilor cu predare în limba maternă maghiară. Avem toleranţă zero pentru astfel de situaţii", a declarat presei Daniel Ion.

Elevii de la Predeşti au reluat proba la limba română cu subiecte de rezervă, în a doua parte a zilei.

Luni s-a desfăşurat prima probă scrisă din cadrul examenului de Evaluare Naţională a absolvenţilor de clasa a VIII-a (Limba şi literatura română) - sesiunea 2022, iar la nivelul judeţului Dolj au fost prezenţi 4.097 candidaţi. Din cei 4.362 înscrişi, nu s-au prezentat la examen 265 de candidaţi.

Următoarea probă scrisă (Matematică) va avea loc joi, 16 iunie, iar primele rezultate vor fi afişate joi, 23 iunie, până la ora 14,00 (în centrele de examen). Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Rezultatele finale vor fi afişate joi, 30 iunie 2022.